Povești de succes

Clienți care ne-au acordat încrederea



Ce spun participanții

Pentru mine, Școala de Training a însemnat fundația puternică de care aveam nevoie pentru a începe să clădesc. Am dobândit trei lucruri esențiale:

  • Informații pentru care mi-ar fi trebuit ani buni de practică și studiu ca să le descopăr singur
  • Metode profesionale extrem de utile în dezvoltarea cursurilor mele
  • Inspirație pentru a trece la acțiune cât mai repede
Suplimentar, am câștigat acces la o comunitate de traineri în continuă creștere. Sincer, aș alege fără ezitare să lucrez din nou cu oamenii ăștia…
Teofil Pacurar
Freelancer

Îi mulțumesc călduros lui Mihai pentru treaba bună pe care a făcut-o. Treaba a mers foarte bine și e din ce în ce mai interesantă. Feels good. Și-n consecință, feedbackul e foarte bun.

În perioada asta, în afară de ce-am ținut eu, am văzut și-o serie de alți traineri. Buni, mediocri, submediocri. Din nou, îmi scot pălăria în fața lui Mihai.

Dacă mai aveam pălării, le mai scoteam de câteva ori. În decursul trainingurilor, am primit spontan câteva oferte de lucru și, de fiecare dată, sărea câte-o pălărie

Gabriel Samaret
Lector, Universitatea de Medicina si Farmacie

Sunt Sebastian și m-am certificat ca trainer la Școala de Training. Lucrând la multinațională am participat la foarte multe tipuri de training pe diverse teme și moduri de livrare. Întotdeauna m-am întrebat ce e în spatele ‘show-ului’, ce fac acei oameni pentru a ne menține atenția, pentru a ne facilita învățarea, pentru a ajunge să spunem ‘aha’. Sau cum de sunt atât de siguri pe ei, cum pot să controleze un auditoriu. Experiența ‘Școlii de Training’ mi-a oferit răspunsul la toate curiozitățile mele dar, mai mult, am învățat cum se construiește un training, Mihai Curelea facilitând într-un mod eficient și foarte plăcut acest proces. Mulțumesc, Mihai!

Sebastian Rotariu
Sales Manager, Sanofi - Aventis

Pentru mine, cursul a însemnat o îmbinare a abilităților tehnice cu cele oratorice, într-un mod interactiv și plăcut, urmat de feedbackul permanent și constructiv al cursanților, marcat de amprenta profesională și înțelepciunea lui Mihai. A fost primul pas solid pe drumul spre performanță, pentru care îi mulțumesc!

 

Ana Maria Nastac
Business Unit Manger, Servier Pharma

Cursul ‘Train the Trainers’ mi-a oferit o abordare eficientă a procesului de predare a cunoștințelor și abilităților și m-a ajutat să mă dezvolt ca trainer, datorită faptului că au fost foarte multe exerciții practice filmate și am putut să mă privesc și din perspectiva cursantului. Mi-am clarificat o serie de concepte și mi-am propus să aplic multe dintre lucrurile pe care le-am învățat acolo. Deși sunt trainer de aproximativ 5 ani și am mai participat la un astfel de curs, mărturisesc că mi-am mărit bagajul de cunoștințe și am început să folosesc informația primită imediat după terminarea sesiunii. Am numai cuvinte de laudă la adresa trainerului, a conținutului cursului și modalitatea prin care acesta a facilitat transferul informațiilor către noi. Notă maximă!

Mihai Frunza
Trainer, Orange

Ca artist, m-am perfecționat cu această ocazie și în modul de a purta o conversație cu o persoană sau chiar cu un grup. Ca și cântăreț de operă, am experimentat de foarte multe ori comunicarea cu publicul spectator și desigur, am dat de multe ori și interviuri, multe televizate. Dar, în urma acestui curs, am realizat că e foarte important ca atunci când vorbești cu interlocutorii trebuie să ai curajul să-i privești pe fiecare în parte, să-i faci părtași și interesați de ideile pe care le expui.

Mihaela Stanciu
Prim-solistă, Opera Națională București

A fi trainer…a fi carismatic precum un prezentator de televiziune înseamnă:

  • a preda organizat ca un profesor
  • a fi convingător ca un regizor în fața artiștilor lui
  • a citi în ochii celor din fața ta ca un detectiv
  • a avea siguranța unui medic care operează
  • a gestiona orice situație cu stăpânirea de sine a unui pilot
  • a intui ca un psiholog cum îi poți dezvolta pe cei pe care îi formezi
Cursul de formare oferit de Școala de Training m-a învățat câte puțin din abilitățile meseriilor de mai sus, pornind de la principiul că, mai presus de deprinderi și cunoștințe, materialul pe care trebuie să îl folosească un bun formator este el însuși. Ceea ce am dobândit din cursul urmat este, în primul rând, încrederea în sine și asta înseamnă enorm. Restul este mult exercițiu.
Cristina Barbulescu
Director de Imagine, Opera Națională București
Sunt Oana Andra, prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti, invitată în producţii de operă, concerte şi recitaluri pe mari scene ale lumii. Pe lângă acestea, scriu scenarii, piese de teatru, şi sunt preşedintele unei firme de producţie muzicală şi al unei asociaţii pentru copii.
Cursurile pe care le-am urmat în cadrul Şcolii de Training mi-au deschis orizonturi nebănuite şi m-au îmbogăţit enorm spiritual. Am căpătat cunoştinţe pe care le folosesc cu mare succes în promovarea activităţilor mele multiple, precum şi în împărtăşirea experienţelor artistice şi de cercetare, copiilor supradotaţi, tinerilor şi celor interesaţi de educaţia şi dezvoltarea audienţei, de intervenţia culturală pentru schimbarea mentalităţilor. Întâlnirea cu Mihai Curelea a avut un impact deosebit asupra sensului evoluţiei mele, şi se constituie într-o amintire de referinţă, pe care o voi păstra mereu vie în sufletul meu!
Vizitează siteul David Petrovich
Oana Andra
Prim-solistă, Opera Natională București

Train the Trainers e un curs potrivit nu doar pentru traineri, ci și pentru oricine are de vorbit ceva în fața unui public: profesori, leaderi, fund-raiseri etc. Eu am învățat cum să îmi pregătesc mesajul, ce să spun, cum să spun și ce să fac în timp ce spun, toate acestea astfel încât cât mai mult din ceea ce vreau eu să transmit să ajungă la destinație. Plus că a fost fun.

Radu Atanasiu
Feelancer

Deși lucram deja ca trainer în momentul în care am participat la acest curs, am avut ocazia, și în același timp plăcerea, de a-l vedea susținut de către Mihai.  Am fost literalmente impresionat de simplitatea și naturalețea cu care a reușit să ne transmită informația, să ne capteze atenția și să ne mențină antrenați pe parcursul întregului modul,  și în același timp de gradul de fixare al cunoștintelor în urma acestui curs.

Am constientizat și mi-am confirmat care sunt acele lucruri valoroase care trebuie păstrate în activitatea mea, la care Mihai a adaugat un set de alte recomandari și sfaturi foarte utile pentru  a mă ajuta să-mi dezvolt competențele si abilitățile necesare în acest domeniu.

Am plecat mult mai încrezator în mine, propunându-mi să pun în practică imediat informațiile însușite cu un grad maxim de aplicabilitate si eficiență în sala de curs.

Nu pot decat să-i multumesc și pe aceasta cale  lui Mihai, care, în mod vizibil și-a propus sa ne ajute sa crestem…..Și a reusit!

Spun asta pentru ca a fost o experiență de învățare care într-adevăr a lasat o urma în viața mea profesională.

Laszlo Szollodi
Trainer, Orange

Ma numesc Oana Ionita si lucrez in domeniul managementului cultural. Am avut sansa si bucuria sa particip la cursul de Train the Trainer al Scolii de Training, tinut de Mihai Curelea, in februarie 2012. Eram reticenta, ca la toate cursurile la care am participat, deoarece mi-era teama ca trainerul sa nu fie prea expansiv, emotiv, agresiv, eliptic, personal.

De aceea apreciez enorm nu numai continutul trainingului primit ci si tinuta profesionist-ideala a lui Mihai . Este un trainer extrem de echilibrat, respecta participantii si distanta de politete reusind in acelasi timp sa creeze o atmosfera de lucru confortabila, ofera informatii cheie sintetizat si reuseste sa intrezareasca potentialul si calitatile fiecarui participant.

Recomand. Cu caldura 🙂 .

Multumesc,

Oana Ionita

Oana Ionita
PR

Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru că mi-ați dat prilejul sa învăț o mulțime de lucruri interesante și utile în week-end-ul trecut alaturi de voi, și mai ales vreau să îi multumesc lui Mihai. Este primul trainer pe care l-am cunoscut care pune mult suflet în ceea ce face, și care mi-a dat senzația ca a muncit “cot la cot” alături de noi pentru fiecare dintre rezultatele pe care le-am obținut la sfârșitul cursului…ceea ce pentru mine a fost o adevarata revelație…

Andreea Stanescu
Lector, Universitatea de Medicină si Farmacie Carol Davilla

Excelent curs. Multumesc, Mihai !

Cursul este foarte bun. Din postura de participant, subiectiv fiind asadar, mi-as fi dorit o durata mai lunga a cursului.

Alexandru Ionescu
Trainer, Ericsson

Mi-a placut foarte mult pentru ca mi-a oferit o imagine structurata a ceea ce se afla in spatele unui training. O sa aplic ce am invatat!

Multumesc!

Bogdan Stoian
Trainer, Ericsson

Acum am terminat un maraton de 5 saptamani de cursuri, si pe langa feedback foarte bun, am mai obtinut faptul ca m-am simtit eu grozav acolo in fata, iar pentru aceasta vroiam sa va multumesc, pentru portia de inspiratie  🙂

Alex Mocioi
IT Trainer, Brainconcert

A mers totul foarte bine ! Complimente !

Am constientizat la ce nivel ma aflu, am inteles la ce trebuie sa lucrez pentru a creste ca trainer. Am invatat “traind”, am experimentat si am inteles. Multumesc !

Emilia Bartoli
Trainer, Freelancer

Impresionant ! Imi voi aminti cu placere, ma va energiza ! Voi folosi tehnicile si cunoastintele acumulate !

Filip Silvia